Câteva lucruri mai puțin știute despre mine

Share
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Să facem cunoștință! 💞 Eu vă spun câteva lucruri despre mine pe care nu mulți prieteni de-ai mei le știu și vă invit să faceți la fel mai jos în comentarii. 😃

1. M-am înscris la școala de zbor pe avion ultraușor Apollo Fox și am 10 ore de zbor la activ (și câteva de teorie). Am renunțat, însă, pentru că, fiind mai artistă de felul meu, nu se lipește deloc de mine nici fizica nici matematica. Și pentru siguranța mea, a avionului și a tuturor ființelor vii, mai bine nu insist. 😅

2. Am permis de conducere de 7 ani dar nu am condus mai deloc de atunci. 🚗

3. Am studiat japoneza intensiv vreo 5 ani și am fost la două examene la ambasadă în București, dar am întrerupt când am început facultatea. În ultima vreme, totuși, am început s-o reiau pentru că am uitat 90% din tot ce am învățat (plus că-mi e utilă la serviciu). 🏯

4. Mă joc cu focul (literalmente). 🔥 Din 2007 am făcut parte din trupa de reconstituiri medievale (evident, că voiam să fiu prințesă) și jonglerii cu foc Amaro, apoi în 2015 am intrat în Crispus. 😁

5. Iubesc tehnologia și gadgeturile, însă încerc să nu exagerez și să îmi procur strictul necesar. Din fericire prietenul meu e și mai și (e programator, deci se înțelege), așa că aproape tot ce nu mai folosește el preiau eu. 😍 Salvăm bani, resurse și deșeuri inutile pentru că, practic, folosesc gadgeturi second-hand.

6. Sufăr destul de des de eco-anxiety, adică pun la suflet și mă afectează orice neregulă privind mediul, cum ar fi poluări, incendii, fenomene meteo extreme, defrișări ilegale, specii care dispar din ecosistem, animăluțe afectate de acțiunile omului etc., sau pur și simplu mici nereușite de-ale mele din viața de zi cu zi în încercarea de a evita plasticul sau deșeurile inutile.♻️

7. Probabil hobby-ul meu preferat e gaming-ul. Am început de când aveam cam 8 ani cu Age of Empires – Age of Kings, apoi am continuat cu Heroes III of Might and Magic, Prince of Persia (1989), World of Warcraft, World of Tanks, Minecraft, Skyrim, Stardew Valley, Aion, Banished, Elder Scrolls Online, No Man’s Sky, Dawn of Man și cel mai recent World of Warships.🎮

8. Încă mai am păpușile Barbie, le prețuiesc până la cer și înapoi, iar ultima mi-am cumpărat-o anul trecut (da, la 26 de ani). 👸

9. Nu am un gen de muzică preferat. În general ascult ce găsește prietenul meu interesant, și în 99% din cazuri îmi plac și mie. Las aici playlistul meu de pe Youtube, dacă sunteți curioși.

10. Nu mă prea uit la filme, dar în general prefer animațiile amuzante, filmele fantasy, sau orice film care are final fericit. Nu-mi plac dramele (nici în viața de zi cu zi, haha) sau filmele triste, brutale, șocante etc.. Sunt o persoană pozitivă și optimistă și în general resping tot ce nu rezonează cu gândirea mea.

11. În liceu cineva mi-a spus că semăn puțin cu Megan Fox și de atunci am o obsesie pentru ea. Filmele mele preferate sunt Jennifer’s Body (ok, poate intră în categoria de filme de groază, dar îmi place doar pentru că e Megan în rolul principal) și Transformers I și II.

12. În anul II de facultate am fost în Padova(Italia) cu bursă Erasmus și am stat 5 luni. Când am ajuns acolo nu prea știam limba italiană, făcusem doar un an cursul de limbă străină la facultate, culmea, fără să știu că plec încolo (destinul). Pentru că italienii nu prea vor să învețe engleza, am fost forțată să o învăț ca să mă pot descurca. Ce mi se pare interesant e că de când m-am întors în țară acum cinci ani nu vorbesc italiana în viața de zi cu zi, ci foarte rar în anumite circumstanțe, însă mi s-a întipărit în minte atât de bine încât e a doua limbă străină pe care o vorbesc fluent, după engleză (deși în gimnaziu și liceu am făcut doar franceză). 🇮🇹

Am scris destul, acum e rândul vostru. 🥰

A voastră,

Ralu💐

2 thoughts on “Câteva lucruri mai puțin știute despre mine

  1. 1. Învăț sa spun NU și deși îmi mai aluneca piciorul îmi iese tot mai bine in ultima vreme.

    2. Învăț sa stau fără sa fac nimic. Chiar nimic, nimic nu pot spune ca nu fac ca îmi bâzâie creierul încontinuu.

    3. Ador săpunurile și îmi cumpăr mereu de la alți producători.

    4. Îmi plac chiloți gen boxeri cu dantela.

    5. A început sa îmi placa iarna și ador sa simt aerul rece pe fata.

    6. Am momente când conduc foarte agresiv.

    7. Sunt o introvertită mascata bine, bine. Doar ca sa supraviețuiesc am devenit aparent extrovertită.

    8. Iubesc oamenii dar sunt foarte selectiva când vine vorba de alegerea timpului petrecut cu ei.

    9. Mi se pare ca ești o fata superba și ma bucur ca ți-am descoperit blogul.

    1. Mulțumesc mult! Și mie îmi plac săpunurile mult și cumpăr doar de la tine. Câteodată mai primesc și din alte părți dar m-am învățat cu ale tale și mi se par cele mai faine. 🥰

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *